Joi, 29 martie 2012, Rectoratul Universității din București organizează o întâlnire cu domnul inginer Ioan Radu, director al SC Hidroconstrucția Râul Mare Retezat.
Ioan Radu, în vizită la Universitatea din București
Geoparcul Dinozaurilor „Ţara Haţegului”, în clasamentul celor mai bune poteci tematice din România
Geoparcul Dinozaurilor „Ţara Haţegului” a fost inclus în clasamentul celor mai bune 7 poteci tematice din România, pentru traseul Valea dinozaurilor.
Poteca tematică Valea dinozaurilor are ca punct de plecare localitatea Sântămăria Orlea şi trece prin mai multe puncte de interes din Geoparcul Dinozaurilor „Ţara Haţegului”. Pe un traseu în lungime de 2,5 kilometri, care poate fi parcurs în maxim 2,5 ore, turiştii vor trece prin localităţile Sânpetru, Ohaba Sibişel şi Nucşoara. Pe drum sunt montate şase panouri cu informaţii despre monumentele istorice – cum este biserica medievală din Sânpetru, speciile şi fosilele de dinozauri care au trăit în urmă cu zeci de milioane de ani în zonă, alte elemente de interes în plan geologic.
Stagiu exploratoriu în Sighişoara realizat de studenţi ai UB
În perioada 29 aprilie – 1 mai 2011, o echipă interdisciplinară formată din nouă studenţi ai Universităţii din Bucureşti a efectuat un stagiu exploratoriu în municipiul Sighişoara şi în împrejurimile acestuia. Echipa a fost constituită din: Budu Ana-Maria (Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială), Dodoiu Gabriela (Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială), Grădinaru Simona (Facultatea de Geografie), Mihăilă Emilia (Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială), Penciu Marina (Facultatea de Istorie), Stoica Cristina (Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială), Taloş Ana-Maria (Facultatea de Geografie, masterand), Vasile Constantin (Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei), Velicu Daniel (Facultatea de Istorie, masterand).
Universitatea din Bucureşti a încheiat parteneriat cu primăria Municipiului Sighişoara
În data de 1.04.2011, Universitatea din Bucureşti a încheiat un acord de parteneriat cu primăria municipiului Sighişoara. Municipiul Sighişoara şi zona aferentă sunt recunoscute pentru capacitatea turistică impresionantă şi pentru bogăţia multiculturală. Universitatea din Bucureşti, prin calitatea sa de universitate comprehensivă, are deja capacitatea, la nivel de licenţă şi masterat, de a acoperi aceste domenii şi de a le aduce un plus de valoare prin competenţa cadrelor didactice şi prin calitatea actului educaţional. În plus, aceste domenii sunt reprezentate în cadrul universităţii noastre prin direcţii actuale, provenind din nevoile societăţii actuale.
Geoparcul dinozaurilor „Ţara Haţegului” a primit revalidarea Reţelei Europene şi Globale a Geoparcurilor
În zilele de 30 şi 31 martie 2011 a avut loc în localitatea Brecon din Ţara Galilor reuniunea reprezentanţilor membrilor Reţelei Europene şi a Reţelei Globale a Geoparcurilor, sub egida UNESCO.
Lansarea Asociaţiei de turism „Munţii Măcin” la Universitatea din Bucureşti
Vineri, 25 martie 2011, Universitatea din Bucureşti a organizat la Casa Universitarilor evenimentul de lansare a Asociaţiei de turism „Munţii Măcin”.
Zona Dobrogei de Nord constituie un obiectiv strategic pentru dezvoltarea cercetării în Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie având de 10 ani la Măcin o filială importantă. În plus, Universitatea a inclus în planul său strategic operaţional construirea unei noi staţiuni de cercetare pe terenul donat filialei de către doamna Iordana Socobeanu, preşedintele noii Asociaţii, cu care Universitatea are o colaborare eficientă şi de lungă durată la Măcin. Implicarea Universităţii din Bucureşti în zona Dobrogei de Nord a avut o contribuţie importantă la naşterea Asociaţiei de turism „Munţii Măcin”.
Inaugurarea Centrului de Dezvoltare Durabilă „Ţara Haţegului-Retezat”
Marţi, 12 octombrie 2010, Academia Română în consorţiu cu Universitatea din Bucureşti şi Asociaţia Intercomunală „Ţara Haţegului” au inaugurat în comuna Berthelot, judeţul Hunedoara, Centrul de Dezvoltare Durabilă „Ţara Haţegului-Retezat”, reper în desfăşurarea Proiectului „Conservarea bio şi geodiversităţii ca suport al dezvoltării durabile şi creşterii economice şi sociale în zona Haţeg-Retezat”.
Proiectul „Ţara Haţegului – Retezat” a fost câştigat prin competiţie şi este finanţat de mecanismul Spaţiului Economic European (SEE), de Norvegia, Islanda, şi Liechtenstein.
Dinozaurii din Ţara Haţegului. O lume de giganţi pitici
Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului al Universităţii din Bucureşti este un parc natural cu caracteristici speciale. Acesta are un rol important în dezvoltarea economică a Ţării Haţegului şi oferă locuitorilor acestei regiuni posibilitatea de a aprecia valorile moştenirii geografice.
Geoparcul Ţării Haţegului al UB este foarte cunoscut printr-o particularitate unică în lume : aici au fost descoperiţi dinozaurii pitici, cea mai cunoscută specie de dinozaur după Iguanodon bernissartiensis. Chiar şi acum, rocile sedimentare ale Ţării Haţegului continuă să furnizeze paleontologilor resturi fosile ale animalelor ce populau zona acum 70-76 de milioane de ani.
Pentru persoanele interesate de acest subiect, se poate consulta broşura Dinozaurii din Ţara Haţegului. O lume de giganţi pitici. Lucrarea a fost realizată de prof. dr. Dan Grigorescu şi lect. dr. Csiki Zoltan, membri ai Laboratorului de Paleontologie, Facultatea de Geologie şi Geofizică a Universităţii din Bucureşti, în cadrul protocolului de colaborare pentru dezvoltarea turismului încheiat între Consiliul Judeţean Hunedoara şi Universitatea din Bucureşti.
Pagina 1 din 2

