MediaUBunibuc

Miercuri, 16 mai 2012

Sunteţi aici: Ştiri Comunicate de presă Prof. univ. dr. George Guţu, decorat cu „Crucea Austriacă de Onoare pentru Ştiinţă şi Artă”

Prof. univ. dr. George Guţu, decorat cu „Crucea Austriacă de Onoare pentru Ştiinţă şi Artă”

Email Imprimare
La propunerea Ministrului Federal al Învăţământului, Artei şi Culturii din Austria, pe 7 decembrie 2011, Preşedintele Federal al Austriei a semnat decretul pentru decernarea distincţiei „Crucea Austriacă de Onoare pentru Ştiinţă şi Artă” profesorului George Guţu de la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti.
Prin această distincţie, se recunoaşte contribuţia continuă, de decenii, a prof. George Guţu pentru studierea şi promovarea culturii, literaturii şi civilizaţiei austriece atât în domeniul educaţional cât şi în cel al cercetării ştiinţifice, pentru angajamentul său continuu şi eficient în favoarea predării limbii germane în România.

Prin cei peste 40 de ani de activitate didactică şi de cercetare ştiinţifică, de organizare şi dezvoltare a germanisticii din România, ca punte de legături culturale şi umane strânse şi eficiente dintre România şi ţările germanofone (Germania, Austria, Elveţia), George Guţu şi-a consolidat permanent renumele de bun specialist. Mai multe informaţii despre profesorul George Guţu, aici.

 

Joomla Templates and Joomla Extensions by JoomlaVision.Com